Descriere

În căutarea fericirii
An: 2006
Durată: 1 h 57 min
Vizualizări: 255
The Pursuit of Happyness

       Este destul de dificil să te împlinești emoțional și profesional în condiții în care, cel mai adesea, ambele necesită muncă și implicare sinceră. Încă o dată, devine tot mai evident: una o testează pe cealaltă.

     Primele cadre din The Pursuit of Happyness îl surprind pe Chris Gardner în punctul în care o decizie profesională pripită îi periclitează financiar familia. La rândul său, hazardul nu ezită să intervină prin mici incidente pe care chiar și noi, ca personaje în propriul film, nu ezităm să le îndosariem la capitolul ghinion.

       Cu valiza și fiul cel mic după el, Chris Gardner, interpretat de bine cunoscutul Will Smith, se plimbă prin suburbii, doarme în locații neobișnuite și se distrează improvizând tot felul de jocuri. Totuși, nu își uită nici o clipă scopul: să aibă zâmbetul unui broker de pe Wall Street.

       Aparenta insuficiență a textului este valorificată prin toată încărcătura emoțională oferită de cadre mute, muzică și alte trecuri aflate la îndemâna unui regizor, spun eu, capabil. Chiar dacă replicile nu sunt în cantitatea potrivită, ele compensează evident prin calitate, la care se adaugă și talentul actoricesc și oratoric al lui Will Smith. Din The Pursuit of Happyness vine și acest fragment cunoscut:

       ,, Don’t ever let somebody tell you, you can’t do something. Not even me. You got a dream, you gotta protect it. People can’t do something themselves they wanna tell you <you can`t do it>. If you want something, go get it... Period.”

Pro

    • Filmul are la bază o poveste reală
    • Valorifică fiecare cadru

Contra

    • Norocul și ghinionul protagonistului par forțate în unele puncte ale filmului
Spune-ți părerea

Comentarii

Fii primul care comentează

Alte filme