Descriere

Fury
An: 2014
Durată: 2 h 14 min
Vizualizări: 507
Fury

Fury

    Suntem în cel de-al Doilea Război Mondial, iar aliații au pătruns pe teritoriul german. Hitler a declarat război total și a mobilizat întreaga populație a țării, adică femei și copii deopotrivă, să lupte în ultimele clipe ale războiului. Cine nu accepta să participe era spânzurat în public.

    Pelicula începe cu singurul tanc scăpat dintr-o luptă, numit Fury. Singura lui pierdere este unul dintre membrii echipajului cere se afla la cârmă. Întors în tabără, echipajului i se oferă un înlocuitor pentru omul pierdut: un nou venit pe nume Norman. Cei cinci mebri ai echipajului, în frunte cu Don "War Daddy", îi fac o primire dură noului recrut. 

    Tancurile pleacă din nou la luptă. Dintr-o greșeală a lui Norman, unul dintre tancurile americanilor este distrus, iar un membru ale echipajului este nevoit să se sinucidă înainte de a arde de viu. Pentru a trece peste tracul pe care îl are, Don îl forțează pe Norman să execute un nazist. 

   Americanii reușesc să ocupe un nou oraș unde și Norman ucide fără să mai ezite. Cum alte lucruri nu erau de luat, soldații profită de femei ca de o pradă de război. Norman face o nouă greșeală atașandu-se de o tânără pe nume Emma. 

    Viața Emmei este scurtă, căci germanii își bombardează propriul oraș, iar tânăra este ucisă în proces.

    Cele patru tancuri americane rămase primesc o nouă misiune, aceea de a proteja o răscruce de drumuri. Până a ajunge la locul misiunii, un tanc nemțesc, mult superior celor americane, îi atacă. Asistăm la manevre de luptă. Americanii pierd 3 din 4 tancuri în încăierare, iar cel rămas, adică Fury, este stricat de o mină cu puțin înainte de a ajunge la intersecție. 

    Din depărtare se aude un Pluton al trupelor SS apropiindu-se, iar cei 5 soldați hotărăsc să rămână pe poziții și să apere drumul.

    Fury, deși impecabil din punct de vedere tehnic și scenografic, pierde teren când vine vorba de scop și cârlige emoționale. După câteva drame mici și capete zburate, lucrurile nu mai sunt într-atât de captivante, iar eroismul pe care dorește să îl afișeze pare exagerat. Cu toate acestea, dacă ți-au plăcut Saving Private Ryan sau Greyhound, nici Fury nu trebuie omis.

     Chiar dacă grupul celor 5 soldați este o ficțiune, Fury are la bază câteva povești reale și o anecdotă din volumul Death Traps. Realul stă în povestea lui Lafayette G. ”War Daddy” Pool, un comandant de tanc care a distrus 258 de vehicule inamice înainte ca tancul lui să fie distrus. Anectdota se bazează pe povestea unui soldat american care, rămas blocat în tancul defect, și-a descărcat toată muniția în trupele germane. A doua zi, când americanii au sosit, l-au găsit pe soldat viu în interiorul tancului, iar in jurul tancului o baltă de soldați uciși. 

Așa-zise vorbe ale omului care a început războiul încă din Africa, dinainte de Ziua Z: „I started this war killing Germans in Africa. Then France. Then Belgium. Now I'm killing Germans in Germany. It will end, soon. But before it does, a lot more people gotta die.”

Spune-ți părerea

Comentarii

Fii primul care comentează

Alte filme