Bibliotecă - Recomandări de cărți

Descriere

Cuvintelor, necuvintelor - Recenzie
de Nichita Stănescu(poeme alese de Matei Vișniec)

Cuvintelor, necuvintelor    

 

    Dintre toți oamenii pe care îi cunosc, foarte puțini gustă lacom din plăcerea unui poem sau a unei poezii, în vreme ce restul par a trece pe ritmuri cu rimă de rap. Descopăr totuși că în frenezia de meme-uri și postări de pe rețelele de socializare se mai strecoară câte un vers, câte o strofă și adesea mă întreb dacă acele cuvinte, puse în acea ordine, sunt înțelese. Dintre poezii, Nichita Stănescu îmi pare a fi cel mai prost înțeles. Chiar și sumedenia de citate pe care le-a lăsat în urmă au un ceva diferit.

    Acum, la 23 de ani, boala lipsei de versuri începe să mi se vindece treptat și descopăr, deloc spre mirarea mea, că-mi place poezia. L-am descoperit în facultate pe Nichita Stănescu, căci în liceu nu-l înțelegeam deloc și doar mă amuzam pe seama numelui. Acum nu mai pot arunca nici o sinceritate negativă, din aceea spusă în glumă, la adresa operei lui.

    Nu sunt critic literar ca să pot spune cu fermitate ce, cum și de ce ar trebui citită opera lui, așa că voi opta pentru o variantă mai credibilă: voi lăsă aici câteva din cuvintele pe care Matei Vișniec l-a folosit pentru a descrie arta lui Nichita, iar mai jos, una din poezile mele preferate din volum.

    ,,Limbajul poetic invetat de Nichita era în același timp un nou continent, dar și un mijloc de navigație. Mai mult decât oricare alt poet, de la Nichita am învățat că poezia poate fi busolă și instrument de cunoaștere, ritual și mister, explorare a sinelui și bucurie de a trăi, formă de libertate și mijloc de eliberare, zbor planat peste toate celelalte discipline ale spiritului și expresie a tot ceea ce simțurile și creierul pot produce mai frumos și mai subtil împreună” –Matei Vișniec

           

            N-ai să vii
N-ai să vii și n-ai să morți
N-ai să șapte între sorți
N-ai să iarnă, primăvară
N-ai să doamnă, domnișoară.

Pe fundalul cel albastru
din al ochiului meu vast
meteor ai fost și astru
și incest ai fost, prea cast.

Uite-așa rămânem orbi
surzi și ciungi de un cuvânt.
Soarbe-mă de poți să sorbi
„S” e rece azi din sunt.

Daniel
Spune-ți părerea

Comentarii

Fii primul care comentează

Alte cărți