#

Uman vs Real


    Toți am început să gustăm din plăcerea de a avea o opinie, mai ales în mediul online.Totuși, când este amintit dreptul la opinie este trecută sub preș responsabilitatea ei: de a o cerceta și susține cu argumente solide, care să depășească puțin gândirea băbească și experiența pur personală.

    Încercăm aici nu doar să ne expunem părerile(evident în formare), ci să deschidem Discuții. Dacă nu avem mereu timp pentru a ne informa, atunci să purtăm discuții în care experiența celuilalt să o completeze pe a noastră.

    Dacă vrei să faci parte din Discuție îți așteptăm opinia în secțiunea de comentarii și avem încredere că vei fi suficient de responsabil să le citești și pe celelalte.

    Începem cu un subiect care ține de educație, anume repartizarea profilelor la liceu.

    Cum și în podcast-uri sunt minute întregi de gol în privința calității, am încercat să redăm numai esențialul unei discuții mai ample.

    Rareș a terminant la Real, profil Matematică Informatică, Daniel a terminat la Uman-Filologie.

 

    Ai observat distincția care se face atât de nedrept uneori între Real și Uman?

 

Rares Nechita de la Ganduraci R: „Nu prea m-am întâlnit cu chestia asta, pentru că nu am intrat în contact cu oameni care să fie din partea cealaltă.”

Mihoc Daniel de la Ganduraci D: „Pentru că ai fost la un liceu așa zis tehnologic, bazat pe profilul real.”

 R: „Așa-i. Nu aveam cum să fim comparați cu cei de la uman. Eu eram la mate-info și tot ceilalți ziceau că <Să vezi ce greu e! Vă rup profesorii, vă distrug! O să vedeți voi. Nu o să aveți timp nici să măncați!>, ca și cum noi eram ăia mai deștepți, cărora li se cere cel mai mult. Asta mi se spunea când am început liceul.”

 D: „Deci, cumva și tu ai fost ierarhizat, doar că nu exista comparația între profile. Doar ți se spunea că e așa și pe dincolo.”

 R: „Da, dar nu a fost nici măcar pe aproape. Au fost, într-adevăr, mici excepții, dar oricum cei care au ajuns acolo au ajuns pe merit și toată lumea s-a descurcat. Erau oameni care au vrut să fie acolo și știau ce vor. Au fost și care aveau înclinații spre uman, dar s-au descurcat.”

 D: „Eu unul, fiind la liceu cu ambele profile, m-am izbit destul de des de comparația asta, chiar și în organizarea școlii. Cei de la real aveau prioritate când venea vorba de sălile de clasă mai mari, de laboratoare, de condiții mai bune etc. Am și prieteni care au fost la același liceu cu tine și din partea lor primeam aceleași observații livrate sub formă de glumă: <tu nu ai treabă cu matematica, cu numerele, nu știi fizică>. Când era vorba de lucruri mai dificile, evident că așa era, nu mă supăram și nu negam, dar în multe situații, chiar banale, eram tratat la fel. Mi se pare că lumea a început să facă confuzie între înclinația pe care o ai și capacitatea intelectuală pe care o deții. Fiecare lucru are partea dificilă. Pe lângă aspectul ăsta, chiar dacă ai inclinații spre uman și alegi să mergi la real, chiar dacă reușești să fii deasupra celorlați, întrebarea este până când? Indiferent de capacitatea intelectuală pe care o ai, dacă nu îți place ceva, nu o să poți să rămâi relevant multă vreme, pentru că nu ai nici o tragere de inimă să continui. O să fii ajuns din urmă și depășit de alții.”

 R: „De aceea sunt și cazuri care trec, după liceu, de la o parte la alta. Probabil la început mulți iau în calcul și faptul că după liceu pe partea reală ești mai bine plătit.
    Dar dacă te gândești și alegi ce vrei să faci, asta nu înseamnă că nu ești capabil de cealaltă ramură.”

 D: „Aici e vorba mai mult de flexibilitate mentală decât de orice altceva.”

 R: „Eu cred că un om ar trebui să le îmbine pe amândouă.”

 D: „Una o potențează pe cealaltă, dar în cazul umanului, lumea să gândește mai mult la partea negativă. De exemplu, dacă vrei să devii actor, lumea se gândește din start la cei care câștigă foarte puțin, nu la cei care câștigă enorm de mult.”

 R: „Și cei care își dau cu părerea nu pot cunoaște realitatea.
    Când eram în liceu auzeam de la tot felul de persoane, în special adulți care aveau copii care lucrau în IT, un fel de sfaturi sau avertizări: <Vezi că trebuie să stai și peste program ca să arăți că ești flexibil, că o să trebuiască să faci și asta, și cealaltă>. O spuneau cu tonul acela de <trebuie să fii deștept ca să ajungi acolo>. În realitate nu s-a potrivit nimic. Părerea unui om care nu e activ în domeniul respectiv nu e relevantă.”

 D: „Partea proastă este că aceste păreri influențează deciziile elevilor.”

 R: „Mai era și aspectul locului de muncă. Dacă ai terminat uman <vai! să vezi ce greu îți găsești de lucru, asta dacă îți găsești> și că în IT găsești imediat.”

 D: „Și se găsește așa ușor?”

 R: „Da, nu pot să zic că nu. Nici nu trebuie să fii foarte bun. În IT nu sunt destui programatori pentru câte locuri de muncă sunt.”

 D: „Deci mai mult e o problemă a pieței. Oportunitatea nu vine din dificultatea jobului, indirect a profilul la care ai ales să mergi?”

 R: „Exact. În Romania salariile nici nu sunt așa de mari ca în alte țări și firmelor mari le convine să deschidă aici filiale pentru că e mai ieftin. În România, ca programator, o duci mai bine decât majoritatea, raportat la cheltuieli.
    Eu am și această convingere că dacă ești suficient de bun la ceva tot se va ivi ceva de făcut. Lumea nu are cum să te ignore. Iar pe partea pieței, cu cât se deschid mai multe firme de IT, cu atât o să fie și mai multe joburi adiacente. Dacă te duci spre zone în care nu ai înclinație, oricum nu ajungi departe.”

 D: „Eu cred că nu contează atât de mult ce vrei să faci, ci cât de departe vrei să ajungi. Acolo e de fapt provocarea. Noi nu avem cultura de a dezvolta încrederea și a micșora frica de risc.”

 R: „Da. Piața este flexibilă. Știu oameni care au 25 de ani și au avut 3-4 joburi. Acum dacă ești undeva și nu îți place, poți să pleci oriunde vrei. Înainte nu cred că era așa: aveai un job, că îți place, că nu, ăla era. Dar sfaturile de atunci nu se mai potrivesc.
    Și legat tot de subiect. Pentru că am fost la real eu am senzația asta, că nu pot face lucruri care nu țin de real, ca de exemplu să scriu despre ceva.”
 D: „Ai rămas cumva cu eticheta asta, cu reminiscența și teama de zona cealaltă?”

 R: „Da. Acum văd că trebuie să fac și lucruri legate de uman. Este o necesitate să te exprimi. Chiar și pe real tot ai nevoie de creativitate. Pe orice domeniu a fost nevoie de creativitate pentru a se avansa.”

 D: „Și creativitatea este ceva ce se poate dezvolta. Eu m-am dus la facultate cu ideea că învăț dans și tehnică, nu și creativitate. Când am fost pus în ipostaza de a crea un spectacol mi-am dat seama că nu e doar despre tehnică și că procesul creativ în sine e mult, mult mai greu. Credeam că modelul de creativitate care mi se predă nu are logică. A trecut mai bine de un an până să vină revelația. Chiar și chestiile care nu par a avea logică, de fapt, o au, doar că nu o înțelegi încă.”

 R: „E și dovedit că oamenii cei mai creativi sunt cei care se expun la informații din diverse domenii. La școală este prezentă și gândirea asta, că dacă ești la real, nu mai ai nevoie să înveți atât de bine și alte chestii cu latură de uman, ca filosofia sau altceva.”

 D: „Chiar și profesorii fac ierarhizarea asta: româna e mai importantă decât matematica pentru că trăiești în România și se vorbește română, că ai nevoie de biologie mai mult decât de fizică, că n-ai nevoie de muzică și desen, că la ce sunt de folos în viață? Și tot așa până la lucruri care ajung să țină de comportament. Acum cel mai important ar trebui sa fie ce îți place ție, nu ce ți se spune că ar fi.”

 R: „Cumva ca să-ți urmez idea: mulți aleg lucruri care nu le plac și când eșueză în a ajunge unde vor găsesc tot felul de scuze, în loc să își asume vina că au ales greșit și că sunt buni la altceva.
    În final, eu cred că ar trebui ca fiecare să intre în contact și cu partea lui reală și cu partea lui umană. Dacă sistemul nu oferă soluția practică, cel puțin internetul este plin cu informații utile în ambele zone.”

Publicat: 09/12/2020 20:24


# 5 aprecieri
# 788 vizualizări

Comentarii


Adauga comentariu


Tudor Ł 10/12/2020 13:13

Referitor la discuția voastră nu pot spune decât că mi-a plăcut și este un exemplu de cum ar trebui purtată o discuție, ceva ce am cam uitat. Vreau să atrag atenția asupra a ceea ce ați spus în introducere cu privire la libertatea de exprimare și responsabilitate pe care o aduce cu sine. Cred că generația noastră are p problemă gravă în ce privește asumarea răspunderii. Libertatea pe care ne-a adus-o internetul, posibilitatea de a spune ce și când vrem pare că a adus cu sine și o stare generală de iresponsabilitate iar asta cred că e o problema serioasă căci astfel pare că nu mai contează ce spunem, cât de întemeiate sau juste sunt opiniile noastre. Iar eu consider asta ca fiind o problemă reală deoarece în felul ăsta nu vom putea vreodată să îi învățăm pe tineri să își asume responsabilitatea nici în alte aspecte ale vieții. Mulțumim pentru treaba bună pe care o faceți, continuați cu scrisul!



Articole asemănătoare