#

Despre noi, despre vot, politică și Virgil


    Trebuie să admit că sunt sătul să văd postări și tot felul de încercări de a încuraja lumea să iasă la vot. Cine avea să înțeleagă, a înțeles, iar acum totul a devenit o modă de patriotism. Un alt fel de reclamă ,,Sunt cetățean european și am ” din alea...drepturi.

    Sunt în egală măsură revoltat și dezgustat când o văd pe Dăncilă fiind incompetentă, plictisit când îl aud pe Iohannis vorbind în slow-mo. Mereu proteste, dosare, corupție, politică, victime, ordonanțe și un cerc vicios. Urăsc când se adună dovezi tot mai clare că de fapt, pe noi, ca nație, ne doare oleacă în cot. Bine, din fericire nu pe toți.

    Vedem numai:
    PDS=rău
    Restul partidelor=răul cel mai mic
    Noi= nici o vină

    Sau altfel spus, ce vină am eu că vreau pensie/salariu/ajutor social mai mare sau că plec să caut un trai mai bun? Adevărul e că nici nu putem judeca. Fiecare face ce consideră că e mai bine pentru el. În rest suntem majoritar orbi,  așa că du-te drecu și lasă-mă să votez în butoiu' de murături!

    Dar astăzi simt că am găsit un alt mod de a privi totul.

    Eram la muncă și pe ușile magazinului întră un puști. Chiar dacă rar estimez corect, aș zice ca avea puțin peste un metru. Piele tuciurie, ochi mari, haine normale și un rucsac în spate. În afară de culoarea pielii, nimic nu indica un cerșetor. Se apropie mai puțin timid de mine decât m-aș fi apropiat eu la vârsta lui. Mă salută respectos, îl salut înapoi, apoi vorbește cu un ton neașteptat de umil și cu bun simț:(recreez dialogul aproximativ)

    -Știți, eu am în rucsac câteva cărți. Ați vrea să vă arăt câteva dintre ele și să alegeți dumneavostră una care vă place mai mult? Oricare, dumneavoastră să vă placă. Poate o cumpărați.

    Sincer mă așteptam să îmi ceară bani direct, nu să ofere ceva la schimb, cu atât mai puțin cărți. L-am invitat mai aproape de mine, i-am spus să îmi arate ce cărți are apoi, după ce m-am prezentat, l-am luat puțin la întrebări. Virgil parcă îi era numele, avea 7 ani, era în clasa întâi și puțin intimidat a recunoscut că încă nu știe să citească prea bine. 

    Între timp a scos cărțile pe care le avea. Majoritatea vechi, genul de cărți pe care alții le aruncă sau le ard. I-am cerut să le fac o poză și fără să îi spun, l-am prins și pe el.

    -Le vând pentru că acum trebuie să îmi iau papuci de iarnă. Azi am făcut numai atât, îmi spune fără să întreb și scoate două bacnote de 5lei.

     Ce târg am făcut cu el este irelevant, dar să cari atâtea cărți în spate știu că nu e sănătos la înâlțimea și greutatea lui. Înainte de a ieși din magazin a reușit să mai spusă atât:

    -Dacă vreți vă mai aduc cârți. Nu trebuie să plătiți.

    Știam de când l-am văzut că există posibilitatea ca el să fie victima unor neoameni și eu o simplă victimă. Dar după cum am spus, hainele nu trădau un cerșetor și nu implorau milă.

    Să arăt unui copil că sunt un fraier, pradă ușoară, sau să îl las să crească cu impresia că nu mai există oameni care măcar încearcă? Ce va gândi el când va crește și își va aminti episodul? La urma urmei, cuvintele și aceste fapte mici pot schimba lumea, chiar dacă mulți le iau în derâdere.

    Asta m-a făcut să mă gândesc mai departe. Un copil luptă pentru încăltățări prin fapte, noi ne complacem în existența noastră post-comunistă. Un interlop sau ce o fi profită de pe seama celor mici și noi nu profităm de puterea, chiar și mică, a unui simplu vot. Virgil nu a așteptat să vină iarna, dar noi așteptăm un candidat mai bun.

    Poate cheesy și puțin forțată comparația, dar noi numai așa ne punem în mișcare: cu forța sau pentru că trebuie.

  

Undeva prin Iași.

Publicat: 14/11/2019 23:05


# 8 aprecieri
# 941 vizualizări

Comentarii


Adauga comentariu



Articole asemănătoare