#

Rob Hayden - despre artă, dans contemporan și mișcare


    Cei de la Contemporary Creative Dreamers l-au invitat pe Rob Hayden să susțină un workshop în București și cu ocazia asta l-am prins și noi pentru un interviu.

    Rob Hayden este dansator și actor, sau dans-actor. S-a născut și a crescut în Statele Unite, dar de ceva ani este stabilit în Belgia, unde face parte din compania Ultima Vez. Dacă vrei să îl cunoști mai bine, continuă să citești.

    Avem și o versiunea în limba engleză a interviului, în cazul în care consideri că limba autorului este mai aproape de ce a vrut să zică.

    Interviu Rob Hayden

    O scurtă descriere a cine ești și a ceea ce faci.

Rob:„ Mă consider un om care într-o zi s-a decis să devină actor, apoi dansator, iar de aici s-a implicat în muzică, cât și în compoziție muzicală. Înainte de toate acestea am fost gimnast, lucru care m-a ajutat să înțeleg corpul de la o vârstă fragedă.

    Asta este ceea ce fac, dar consider că este mai important cine sunt. Cine este omul din spatele actorului, din spatele dansatorului. O bună parte din cine sunt este strâns legată de capacitata de a mă concentra, de a fi atent și a asculta: ce încearcă vocea interioară să-mi spună? Cum îmi ascult vocea? Cum pot să îi ascult pe ceilalți?

   Consider că putem învăța să ne ascultăm vocea interioară, care are un răspuns pentru orice situație, fie că este una din viața reală, fie că este din studioul de creație. Trebuie să învățăm să fim pregătiți să răspundem oricărei situații. Toate lucrurile se petrec o singură dată, în acel moment, chiar dacă ai senzația că momentul se repetă de 1000 de ori. Simt că trebuie să mă raportez la moment pentru acea singură dată, iar calitatea atenției mele va determina răspunsul pe care îl ofer. Altfel spus interesul meu, când vine vorba despre muncă și despre ceea ce predau, este să perfecționez capacitatea de a fi prezent în orice tip de situație. Exersează-ți persoana, nu doar tehnica de lucru.

    Putem stăpâni pianul, chitara, artele marțiale, dar cum îți poți dezvolta persoana în același mod în care dezvolți aceste aptitudini? Este o problemă legată de atenție, concentrare și obiceiuri.”


Photo: Alexandru Chifu (Amatis Art)

   

    Cum a fost trecerea de la gimnastică la actorie, dans și către mentalitatea de artist?

Rob: „Ca și cum ai trece de la un pătrat la un cerc. De la o imagine rigidă, structurată, rafinată după reguli propii, către dans și teatru, care au și ele regulile lor, dar la care te porți raporta printr-un număr mai mare de posibilități. Gimnastica este doar un sport.

    Similaritățile dintre ele sunt, totuși, interesante. Ca gimnast faci parte dintr-o echipă, iar în fiecare competiție țintești atât pentru medalia de aur, cât și pentru un scor cât mai mare. Dacă toți membrii au un scor mare, atunci câștigați și ca echipă. Ceea ce înseamnă că trebuie să concurezi pentru tine pentru a câștiga, dar acest lucru este benefic și echipei.

    La fel este și în teatru sau dans. Cu cât acorzi mai multă energie și disciplină dezvoltării proprii, cu atât mai mult vei susține creația și pe ceilalți. Este o formă de responsabilitate între tine și grup. În ambele cazuri am înțeles că dacă voi lucra pentru mine, voi lucra și pentru ceilalți.

    În artă, cel mai fundamental lucru îl reprezintă faptul că nu este vorba despre mine. Creația în sine este cea importantă. Când predau sau lucrez într-un proces creativ, cel mai important lucru este să aduc creația la viață. Nu voința mea, nu egoul meu, nu așteptările mele, ci caut eliberarea acelui lucru necesar creație.”

 

    Deci nu este vorba despre ceea ce are creatorul nevoie, ci despre nevoile creației. Lucrând, te cauți atât pe tine, cât și ceea ce ar aduce creație la viață.

Rob: „Da. Este precum iubirea. Când cauți iubire, te cauți și pe tine însuți.

Rob Hayden workshop Contemporary Creative Dreamers
Photo: Alexandru Chifu (Amatis Art)

    Cum crește/se dezvoltă corpul în relație cu arta?

Rob: „Pe măsură ce îmbătrânesc, îmi înțeleg corpul tot mai mult. Înțeleg ce are nevoie, ce dorește, limitările pe care mi le arată. Procesul natural de îmbătrânire vine cu bariere pe care trebuie să le respectăm. În regulă, nu mă pot forța ca atunci când avem 25 de ani, deci trebuie să ascult mai mult ce îmi spune corpul pentru a putea descoperi o cale să fac ceea ce ar face un tânăr de 25 de ani, dar într-o manieră diferită prin care ceea ce fac să fie la fel de puternic, de captivant și cu o prezentă de spirit accentută, din moment ce nu mai este vorba despre o virtuozitate corporală.

    Virtuozitatea corporală devine din ce în ce mai puțin posibilă, deci trebui să dezvoltăm această capacitate de a fi mereu prezenți în fiecare acțiune sau micro-acțiune. În felul acesta, nu trebuie să sari 1 metru înâlțime, ci doar câțiva centimetri și vei capta aceeași atenție.”

 

    Îmbătrânirea sporește creativitatea?

Rob: „Aș spune că devine o noțiune interesantă de a face mai multe cu mai puțin. Orice limitare aduce cu sine întrebarea: Cum pot depăși această limită? Răspunsul este mereu creativ. Din necesitate, trebuie să găsesc noi metode de a aborda ceea ce fac. Încă descopăr ce pot face și care este magnitudinea limitărilor mele.”

              

    Corpul ne poate învăța anumite lucruri?

Rob: „Absolut. Cred că este posibil să te scufunzi în mișcare și să lași corpul, cumva în modul auto-pilot, să se miște. Acel inhibitor din minea noastră ne împiedică din a face sau spune anumite lucruri. Dacă îl oprești, dacă lași corpul să se miște liber, îți va arăta lucruri care te vor surpinde, căci nu vor mai fi supuse obiceiurilor repetitive. Va fi ceva neașteptat. Lucrând folosind corpul, materia, vei întrebuința la fel de multe imagini, amintiri și senzații care au rămas blocate în corp ca sursa pentru motorul creativ.

Una dintre probleme este că oamenii pot lua corpul ca un dat.”

 

    Corpul este construit pentru a se mișca. A evoluat în felul acesta pentru a putea supraviețui. Însă an de an avem nevoie de din ce în ce mai puțină mișcare pentru a supraviețui. Putem face totul online. Cum vezi viitorul mișcării?

Rob: „Am văzut anul trecut că restricțiile asupra mișcării au avut un efect puternic asupra oamenilor. Mișcare este unul dintre instinctele fundamentale. Dacă instictul de a te mișca este restricționat, fie că asta înseamnă să fii închis într-o celulă de 2 pe 2 sau doar îți este interzis să mai călătorești, va avea în continuare un efect pe termen lung asupra felului în care evoluăm ca specie.

    Avem impresia că realizăm din ce în ce mai multe, însă totul este despre minte. Uităm de inteligența corporală. Nu este doar creierul cel care conduce spectacolul. Consider că oamenii sunt incredibil de adaptabili, dar până în ce punct? Această adaptabilitate se poate întoarce împotriva stării noastre de bine.”

Workshop Contemporary Creatives Rob hayden
Photo: Alexandru Chifu (Amatis Art)

    A te cunoaște pe tine însuți te ajută să devii un performer mai bun?

Rob: „Sigur. Dacă nu te cunoști, nu ai nici un lucru pe care să te bazezi. Totul ar fi doar o repetiție mecanică de mișcări și tehnici. Dacă nu știi, într-o anumită măsură, cine ești, nu te vei maturiza niciodată. Nu cred că poți răspunde nevoilor creației dacă nu știi cine ești.

    În final, ce înseamnă să fii responsabil? Să ai capacitatea de a răspunde nevoilor unei situații. Cum poți face asta dacă nu știi cine ești în situația respectivă?”

Contemporary Creative Dreamers workshop
Photo: Alexandru Chifu (Amatis Art)

    Ce crezi că ar trebui să știe toată lumea despre mișcare?

Rob: „Că nu se oprește niciodată. Chiar și după moarte, mișcarea continuă, doar că în altă formă. Gândurile sunt o formă de mișcare. Cuvintele sunt mișcare, chiar dacă nu sunt tangibile. E aceeași situația ca în cazul întrebării cu găina și oul. Cine a fost întâi? Mișcarea sau acțiunea?

     Când mișcarea se oprește, ceva este pe cale să moară.”

 

     Cum a fost experiența ta aici?

Rob: „Este a patra oară când vin în România și mă simt grozav. Oamenii sunt foarte calzi și primitori.

    Experiența de profesor este și ea grozavă. Este uimitor să vezi persoane atât de tinere la un nivel atât de ridicat de înțelegere a mișcării. Unii sunt de 13, 15 ani. Îi observ îmbunătățindu-se zi după zi.”

 

     Te vei reîntoarce?

Rob: „Chiar și o a șasea sau a șaptea oară.”

Publicat: 01/07/2021 13:27


# 3 aprecieri
# 602 vizualizări

Comentarii


Adauga comentariu



Articole asemănătoare