#

Torturile din închisorile comuniste. Fenomenul Pitești


    În anul 1948, de îndată ce puterea comunistă a prins baze solide în România, a început un val masiv de arestări. Cei vizați, în mod special, erau legionarii.

    Mișcarea legionară, cu un număr de membri superior față de PCR, reprezenta un pericol real pentru dezvoltarea noului regim, iar eliminarea legionarilor era una dintre prioritățile partidului. Primul val de arestări a cuprins, în cea mai mare parte, doar deținuți politici, studenți și elevi, acțiunea desfășurându-se simultan în mai multe zone ale țării. Au fost arestate inclusiv persoane care, între timp, renunțaseră la adeziunea legionară și s-au înscris în Partidul Comunist Român.

 

Apariția Reeducării

 

  În penitenciarul din Suceava apare, încă din primii ani, conceptul de reeducare, la propunerea unui student legionar pe nume Alexandru Bogdanovici. În reeducare el vedea doar o portiță pentru reducerea sentinței și garantarea unui trai mai bun pe timpul executării pedepsei. Adeziunea către noul regim, în viziunea lui, trebuie mimată.

    În aceeași vreme, un alt adept al reeducării, Eugen Țurcanu, se face remarcat în fața conducerii penitenciarului. El s-a bucurat de un nivel mai ridicat de încredere din partea regimului, fiind clar că Alexandru Bogdanovici era doar oportunist.

    Deși conducerea PCR nu avea în vedere conceptul reeducării în acea perioadă, mișcările celor doi tineri din penitenciarul Suceava și oportunitatea deschisă de ei a atras atenția unor membri ai partidului. Aceștia aveau încredere că Eugen Țurcanu va deschide o linie de informatori sub conducerea Securității în închisori și va afla de la deținuți mai multe despre cele nedeclarate în momentul arestării. Operațiunea mare avea să înceapă în penitenciarul din Pitești. Transferurile către penitenciarul Pitești a început la scurtă vreme.

 

Propunerea deținutului Țurcanu

Eugen Turcanu si fenomenul Pitesti

 

    În 1949 văzând că demascarea, printr-un lanț de informatori împrăștiați prin penitenciar, nu duce la dezvăluiri importante din partea deținuților, Eugen Țurcanu propune conducerii închisorii alternativa agresiunii. În acel moment administratorul închisorii, Alexandru Dumitrescu, se opune acțiunii deoarece ar fi fost direct responsabil pentru o astfel de activitate ilegală. 

    În închisoare este trimis ofițerul politic Ion Marina, căruia i s-au dat puteri peste administrația penitenciarului. El se putea plimba prin închisoare și după program, putea muta deținuții dintr-o celulă în alta etc. Prin el, Țurcanu primește acordul regimului, venit de la colonelul Iosif Nemeș, pentru a trece la următorul nivel al demascărilor. Tot prin el, deținutul Eugen Țurcanu și cei pe care i-a ales să facă parte din operațiunea demascărilor, au primit privilegii în penitenciar.(libertate de mișcare, mâncare) Ceilalți deținuți, în special cei care urmau să fie demascați, treceau întâi printr-o perioadă de înfometare.

    Prima bătaie a avut loc în camera 1-corecție, în jurul datei de 25 noiembrie 1949. Din acel punct bătăile au avoluat până la implementare unor diverse metode de tortură atât fizică, cât și psihică. 

    Din penitenciarul Pitești acțiunea de reeducare s-a extins și în penitenciarele din Gherla, lagărele de muncă pentru Canalul Dunăre-Marea Neagră, dar și alte penitenciare.

    Deși a fost unul dintre principalii vinovați și călăi, din multe puncte de vedere Eugen Țurcanu este și el o victimă a sistemului, care i-au speculat trecutul, vârsta și dorința de eliberare.

 

Interesele sistemului

 

    Chiar dacă au fost de o bestialitate totală, nu toți cei implicați în acțiune au fost pedepsiți în justiție. Cercetările ulterioare indică faptul că sistemul nu era deloc interesat de reeducarea deținuților. Cei mai mulți dintre ei erau oameni culți, care nu puteau fi reeducați prin agresiune. Cei care se dădeau reeducați, o făceau numai pentru a nu mai fi torturați.

    Cel mai probabil sistemul comunist era interesat de eliminarea elitelor care ar fi putut reprezenta o amenințare. În acel moment rezistența legionară din munți nu fusese eliminată cu totul.

    Cei mai mulți dintre cei torturați au fost obligați să treacă din ipostaza de victimă în cea de călău. Presați de faptul că torturile ar fi continuat în cazul în care refuzau, cei mai mulți dintre ei cedau presiunii. Au fost forțați să-și tortureze cunoștințe, prieteni, chiar membri de familie.

    Doar o foarte mică parte din informațiile obținute în urma torturilor au fost reale. Cele mai multe dintre ele au fost fabricate de deținuți din cauza torturii care a continuat chiar după momentul mărturiei. Regimul, în cea mai mare parte, ținea mai mult la cantitatea foilor informative decât la calitatea lor.

    Se speculează faptul că acțiunea ar fi avut ca sursa de inspirație o lucrare a pedagogului sovietic Makarenko, însă metodele aplicate în Pitești depășesc cele menționate de acesta.

    Reeducare, deși se făcea prin Eugen Țurcanu, era știută și probabil orchestrată direct de către directorul securității din acea vreme, Gheorghe Pintilie.

    Înainte de introducerea lor în camerele de tortură, cei mai multe victime erau supuse unei înfometări grave, ajungând să cântărească  35-40 de kilograme. Ajunși la o astfel de greutate, cei mai mulți deja aveau probleme locomotorii.

    Acțiunea de reeducare și demascare a continuat și după primele decese, fie că au fost rezultatul torturii, fie sinucideri.

 

    Torturile la care au fost expuși, pasaj din Pitești. Cronica unei sinucideri asistate:

 

    ,,Desigur, niciuna dintre victime nu a fost supusă la toate metodele de tortură, dar înșiruirea lor ne dă o perspectivă mai clară asupra gradului de morbiditate atins în cadrul acțiunii. Astfel, deținuții trebuiau să țină pâinea în gură timp de zile întregi fără a o putea înghiți, să mănânce într-un picior, să mănânce cu foarte multă sare și în imposibilitatea de a se hidrata(uneori după câteva ore sau zile, li se oferea apă sărată sau urină), să execute sute de genuflexiuni, fandări, culcări, tumbe, sărituri ca broasca, să stea într-un picior cu ochii la bec ori cu mâinile ridicate timp de câteva zile, să poarte pe spinare bagaje de zeci de kilograme timp de mai multe ore, să stea culcați pe burtă cu patru sau cinci oameni deasupra, să se dea cu capul de pereți ori să se lovească cap în cap, li se strângeau mâinile ori degetele de la mâini la ușa, li se scoteau dinții prin lovituri cu pumnul ori piciorul, li se smulgea părul și muștățile, li se ardeau fesele cu țigara, erau puși să lingă closetul, erau scufundați cu capul în hârdăul cu urină și fecale dacă se scăpau pe ei din cauza bătăii ori a presiunii exercitate de agresori, să se sărute și să se lingă în fund cu alți deținuți, să își introducă degetul în anus după care să îl lingă, să urineze unul în gura celuilalt, să se tragă de organele genitale, să se scuipe în gură unul pe altul. La masă erau puși să își lingă reciproc terciul de pe față, să se muște de nas ori li se turna mâncarea fierbinte pe gât.”

 

Publicat: 04/04/2021 12:56


# 0 aprecieri
# 82 vizualizări

Comentarii


Adauga comentariu



Articole asemănătoare